marți, 25 mai 2010

Traian Furnea - poet și caricaturist ludușean


Efigie

Și fiecare din zilele acelea era. 
Câte o monedă de aur topit

Pe care
Răcoarea nopții încrețea
Efigia chipului tău
Înlăcrimat.


Lumina aceluiaşi decembrie 

(Am timp berechet acum
Să mă gândesc în toate felurile

Şi aşa mă gândesc
Tu nu mai eşti tu

Numai lumina aceluiaşi decembrie
Luminându-te
Te-ar mai face să fii

Dar de unde să iau eu
Lumina aceea

Cât de adânc ar trebui
Să muşc eu braţul tău
Pentru a o găsi
Sfărâmicioasă acolo

Şi aş avea eu dreptul
Să muşc braţul tău pe care
Numai din greşeală atingându-l
Prin aglomeraţia din oraş

Sunt obligat să spun pardon)

miercuri, 19 mai 2010

PRIMĂVERI LUDUȘENE - Precizări

Felicitări tuturor participanților și desigur finaliștilor.
Doresc să vin cu câteva precizări asupra modului de selecție a finaliștilor. Astfel, fiecare lucrare a fost corectată și notată de câte 3 (trei) profesori. S-a făcut o medie a acestor note și s-au calificat primii 5 (sau mai mulți, acolo unde mediile au fost aceleași sau foarte apropiate) la fiecare secțiune.
Așteptăm finaliștii, și nu numai, sâmbătă, 5 iunie 2010, ora 12 la festivitatea de premiere. Acest lucru se va desfășura la Casa de Cultură.
Vă așteptăm cu drag!

vineri, 7 mai 2010

PRIMĂVERI LUDUȘENE - Noutăți

La secțiunea Eseu - liceu, finaliștii sunt:
- Barmou Asmaa-Carla Târnăveni
- Dascălu Beniamin Sărmașu
- Filip Loredana Sighișoara
- Puiac Sorina Luduș
- Sicobean Oana Anca Luduș

La secțiunea Eseu - gimnaziu, finaliștii sunt:
- Coman Ioana - Luduș
- Coman Mălina Gabriela - Gheja

- Precup Rafaela - Luduș

- Rus Sergiu Daniel - Reghin
- Trif Lacramioara - Atintis

- Ulmann Laura Cristina - Gheja

La secțiunea Poezie - clasele VII-VIII, finaliștii sunt:
- Anca Sebastian Dumitru - Tăureni
- Burje Raluca - Sighișoara
- Fekete Timea - Luduș
- Ghidiu Dragoș - Sighișoara
- Milășan Ioana - Luduș
- Oaneș Roxana Sandra - Luduș
- Olariu Betina - Sighișoara

La secțiunea Poezie - clasele V-VI, finaliștii sunt:
- Aștilean Claudia - Sânger
- Banea Diana - Ațintiș

- Cezar Oana - Sighișoara
- Coman Mălina Gabriela - Gheja
- Curta Georgiana - Sânger
- Jidveian Patricia - Ațintiș
- Moga Anca Ioana - Sărmașu
- Pârlea Stefania - Sighișoara

La secțiunea Poezie Liceu, finaliștii sunt:
- Milășan Adriana - Alba Iulia
- Moldovan Petru - Luduș

- Olaru Paula Georgiana - Luduș
- Puiac Sorina - Luduș
- Sicobean Oana Anca - Luduș

sâmbătă, 1 mai 2010

Victorița Duțu


Pulbere de lumină

Pulbere de lumină
presară cineva din cer
asemeni ninsorii ce ne cuprinde
lumina devine cuvântul din noi
ce rostește în șoaptă taina
în care tu și cu mine suntem
lumină în pulbere ne dansează ușor
ninsoarea se așează pe mâinile noastre
privirile noastre sunt curcubeu
și cel care presară lumina tace.

CV

VICTORIŢA DUŢU

VÂRSTA: născută la 12 august 1971 ·

STUDII

1990-1995 Facultatea de Matematică- Univ. “Al.I.Cuza” Iaşi·
1994-1999 –Facultatea de Filosofie –Universitatea . “Al.I.Cuza” Iaşi·
1998 Masterat in “Logică şi Hermeneutică’’
Membra a Societatii Internationale de Poezie „World Poets Society”, organizatie literara a poetilor contemporani din intreaga lume, ce cuprinde 105 tari.
Membra de onoare pe viata a Casei de Cultura NAJI NAAMAN -LIBAN
Membra a societatii internationale de poezie “Poetas del Mundo”
Honorific member of “Maison Naaman pour la Culture”

EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ

1. REALIZATOR al Emisiunii “Gandesti, deci existi “,
la televiziunea TVRM cultural si educational, Universitatea ‚SPIRU HARET”
2. Din 2000 Profesor de matematică titular la ” Colegiul Tehnic Traian” Bucureşti, sc. 2
3. A publicat carti si a facut expozitii de pictura in tara si strainatate.
4. A obtinut premii nationale si internationale de poezie
5. Colaboreaza la reviste nationale si internationale de cultura.

Activitate literarã si artistica

*. Octombrie 2009, participa la conferinta catedrol didactide de limba romana organizata de Scoala Generala Nr 308, realizand proiectii de video pictura si momente poetice, lansare de carte, din propriile creatii.
*. Expozitie de pictura in centrul vechi al Bucurestiului, in cadrul ONGFEST, septembrie 2009
*. Expozitie de pictura si lansare de carte 27-30 septembrie 2009 in cadrul Congresul Cadrelor didactice din Ramania si al cadrelor didactice romane de peste hotare, unde au fost prezenti Presedintele Romaniei, Traian Basescu si Ministra Invatamantului Ecaterina Andronescu, locatia Politehnica.
*. Premiul international de poezie “NAJI NAAMAN” 2009 LIBAN, sectiunea creatie ,
*. Publica in volumul antologic „ Izvoarele vietii” 2009
*. Organizeaza participa in perioada 1-14 septembrie 2008, Expozitia Internationala de Pictura, romano- polona ,la CENTRUL CULTURAL MIRA.
*. CASTIGA LOCUL III la CONCURSULUI INTERNATIONAL DE POEZIE AL ROMANILOR DE PRETUTINDENI , august 2008
” STARPRESS ” www.valcea-turism.ro
organizat din initiativa a doua forte scriitoricesti , din MONTREAL -CANADA (poet-GEORGE FILIP) si RM.VALCEA-ROMANIA (editor-LIGYA DIACONESCU),
de Revista Internationala STARPRESS(www.valcea-turism.ro), in Parteneriat cu RADIO ROMANIA INTERNATIONAL,
*. Colaborarila reviste literare din tara si ale roamnilor de preatutindeni, “AGERO”Stuttgard, Observatorul, Canada, Ramanian Times, Amurg sentimental, Tomis, Cuvantul, ROMANIAN GLOBAL NEWS,Asymetria,POLANICY,
*.Expozitie pictura la Centrul cultural M.I.R.A. 1 februarie-14 februarie 2008, Foaierul “ NICHITA Staneascu”.
*. Expozitie de pictura la “GALERIA ARTELOR”, CERCUL MILITAR BUCURESTI28 ianuarie 2008-7 februarie 2008
*. Mai, 2008, Manifestare literar-religioasa Liceul de Metrologie Bucuresti, cu tema „Poezia religioasa si leceenii”
*.Primeste Medalia Liceului „ Constantin Brancoveanu” cu ocazia participarii la Zilele Liceului cu expozitie de pictura si lansare de carte. Organizeaza momnete poetice si discutii cu levii despre arta, poezie si cuvantul sacru.
*. Manifestare Ziua Europei iulie 2007, Sala Polivalenta, Bucuresti, participa cu lucrari de arta alaturi de alti artisti romani prestigiosi
*. Festivalul “Carte si arte”, expozitie de pictura si recital de poezie , organizat in foaierul Teatrului de Opereta “Ioan Dacian”, 3-7 octombrie, 2007
*. In 11 august, 2007 lanseaza antologia de versuri Drumurile vietii, la Constanta publicata la editura Anamarol.
*In 20 august apare la postul de teleziziune Cosmos tv, la emisiunea Star Fame emisiune de o ora, unde prezinta cele doua expozitii, la invitatia lui Carmen Stoian si a lui NiKos Koudounis.
*Din mai pana in septembrie 2007 expune in POLONIA cu un itinerariu de 10 orase, expozitie organizata de domnul consul onorific al Romaniei Cornel Calomfirescu. EXPOZITIE ROMANEASCA DE PICTURA in POLONIA organizata de DOMNUL CONSUL ONORIFIC AL ROMANIEI CORNEL CALOMFIRESCU EXPOZITIE cu titlul PUNCTUL DE LA INFINIT a artisteiVICTORITA DUTU
*. Din 24 mai pana in octombrie 2007 expune in ELVETIA, in tinutul Ticino, la Bellinzona, impreuna cu alti patru pictori.
*. Epoziţie de pictură la Sala Polivalentă în cadrul Congresului “Zilele frumuseţii”,Bucureşti, 1,2,3,4 martie, 2007,aceeaşi expoziţie de la Teatrul Naţional, “Lumina de pe umărul stâng”
*. Epoziţie de pictură şi poezie la Teatrul Naţional Bucureşti, în cadrul expoziţiei “Body-Mind-Spirit”, intitulată “Lumina de pe umărul stâng”, 23,24,25 martie, 2007
*expozitie permanenta la ceainaria RADEZ-VOUS, Calea Floreasca ,42 incepand cu decembrie 2006
*expozitie permanenta la CENTER CLUB , str. Academiei, nr 19, langa universitate, incepand cu 16 ianuarie 2007 pana la 28 februarie 2007.
*Expozitie de pictură de grup la Club Caffe Asimo ,Smadan,41,Bucuresti expozitie permanenta in perioada 8 iunie 2006-30 decembrie 2007
*Aprilie, 2007, manifestare literara atistica cu tema „Arta in sufletul copilului” Scoala generala 308 Bucuresti
*Zilele Francofoniei, 2007, organizeaza seara pe de poezie si expozitie de arta in Centrul Vechi la Bucurestiului.
*Publicarea de versuri “Cea care as fi”in antologia “Spiralele vietii”2006,la Editura Anamarol,Bucuresti,unde au scris romani din diaspora roamneasca, romani din Canada, SUA, Germania, Chisinau, Australia, Timisoara, Iasi, Constanta, Bucuresti
*Publicarea volumului de versuri de poezie religioasǎ “VREAU O ALTÃ LUME” la editura ANAMAROL, cu lansare la MALL PLAZA ROAMANIA( distribuirea acesteia în toate Mall-urile din tara şi în librǎriile din Bucureşti. aprilie 2006).
Cartea înmpreună cu autoarea au apărut la Radio Cultural la emisinea de joi seara, la orele 22,10 intitulată “Creatori între sacru şi profan”, si pe postul de televiziune TVRM.
*Aparitia celui de la doilea volum de versuri : ”Cuvintele”, la Editura Muzeului Literaturii Romane , noiembrie 2005
*Expozitia de pictura si poezie “ Punctul de la infinit” la Biblioteca Centrala Universitara, (Fundatiile Regale) la Sala Profesorilor, in perioada 31 octombrie-12 noiembrie 2004 Volumul de versuri “Cuvintele” a avut o prezentare televizata , la postul B1.TV, la emisiunea “Lumea Cartilor.Un poem pe zi”
*Expozitia personala de pictura la biserica ”Doamna Oltea” in saptamana patimilor, 5-10 aprilie, 2004, cu tema: ”Crucea in viata noastra”.
*. Aparitia cartii de debut, placheta de versuri : “Spatii” , la Editura Muzeului Literaturii Romane, august , 2003.
* Debut in proza in revista literara “Caligraf” decembrie 2004
*. Debut literar în revista literară “Sud”, august, 2003