1 decembrie a fost adoptată ca zi națională a României în 1990, reprezentând sărbătorirea marii adunări de la Alba Iulia unde s-a votat unirea Transilvaniei cu România și care simbolizează unirea tuturor românilor într-un singur stat național.
Biblioteca Orășenească a găzduit un reușit medalion literar dedicat acestei zile, realizat de elevii clasei a II-a de la Școala Generală Ioan Vlăduțiu, îndrumați de dna învățătoare Lucreția Rotaru. Micii artiști au dat dovadă de un real patriotism și ne-au impresionat în mod plăcut.
Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul triumfului idealului național, anul încununării victorioase a lungului șir de lupte și sacrificii umane și materiale pentru făurirea statului național unitar. Acest proces istoric, desfășurat pe întreg spațiul de locuire românesc, a înregistrat puternice seisme în 1784, 1821, 1848-1849, ca și evenimente cardinale cum ar fi unirea Moldovei și Munteniei în 1859, proclamarea independenței absolute a țării de sub dominația otomană, consfințită pe câmpul de luptă de armata româna în războiul din 1877-1878, precum și adunările reprezentative, democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub stăpânirea străină de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia din 1918.
Se afișează postările cu eticheta biblioteca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biblioteca. Afișați toate postările
marți, 29 noiembrie 2011
marți, 8 noiembrie 2011
Evolutia manualelor scolare de-a lungul timpului
La dezbatere au participat profesorii: Berar Antoniu, Călugăr Virgil, Drăghia Cristian, Gheborean Mircea și Șerban Doina, Grama Dorin directorul Casei de Cultură ”Pompeiu Hărășteanu”, Fekete Levente șeful de cabinet al primarului, ziaristul Borgovan Ioan A. și elevele Hagău Raluca și Pop Ariadna de la Grupul Școlar Industrial Luduș.
Iată câteva idei interesante care s-au desprins din discuțiile ce au avut loc:Fekete Levente: Acum se pune accentul pe comunicarea dintre profesor și elev, dar această comunicare nu există din păcate.
Un rol important îl are familia care asigură copilului un program, studiul individual, biblioteca.
Manualul e practic un ghid care să îmi deschidă ușa(spre dreapta), dar depinde foarte mult și de profesor.
Hagău Raluca: În clasa a 9-a ni s-a cerut să comandăm alte manuale care sunt la nivel de clasa a 5-a. Simt că involuez, într-un fel.
Șerban Doina: De-a lungul anilor a fost pusă o oarecare ordine în manuale - dar programa nu a mai fost schimbată și a rămas la nivelul anilor 90.
Borgovan Ioan A.: Sunt surprins că la limba română structura e mai bună decât acum și mă întreb de ce nu se întâmplă altfel? Pentru mine e totuși curios că din 88 până acum sunt vreo 23 de ani și nu s-a reușit să se facă un manual mai bun. De ce?http://www.blogger.com/img/blank.gif
Laslo Ioan: Sunt multe de spus despre manualele școlare, și bune și...mai puțin bune!
Cazacu Adela: Nu neapărat manualul, profesorul contează mult. Din păcate profesorii care impun respect sunt tot mai rari.
Etichete:
biblioteca,
carte,
expozitie,
manuale,
masă rotundă
vineri, 8 iulie 2011
REGULAMENT CONCURS DE FOTOGRAFII
Tema Concursului : “Ludușul văzut de... ludușeni”
Fiecare candidat poate înscrie între una și trei fotografii.
Concursul are scop realizarea unei expoziții de fotografii inedite pe tema “Ludușul văzut de... ludușeni” .
Calendarul de desfășurare al Concursului este:
1 martie 2011 – 1 octombrie 2011 – înscrierea lucrărilor
12 – 19 octombrie 2011 – jurizarea și anunțarea câștigătorilor.
Dreptul de participare. Eligibilitate. Cerințe tehnice și legale.
La concurs poate participa orice locuitor al orașului Luduș și nu are limită de vârstă. Acest concurs este destinat fotografilor amatori.
Regulament – Concurs de Fotografie
-Sunt permise prelucrări elementare ale fotografiilor (decupare, luminozitate, contrast, desaturare). Nu sunt permise colajele, trucajele fotografice, suprapunerile de imagini. Nu vor fi acceptate la înscriere sau vor fi descalificați concurenții care prezintă fotografii royalty-free sau luate din diverse colecții plătite, fotografii obscene sau cu conținut imoral. Fotografiile pot fi alb-negru sau color, realizate în orice tehnică, în orice stil fotografic, în format digital (jpeg), la o rezoluție minimă de 1600x1200 pixeli.
-Concurenții trebuie să fie titularii tuturor drepturilor de autor sau de orice altă natură asupra fotografiilor înscrise în concurs.
-Participantul dă acordul expres ca materialele înscrise în concurs și realizate de acesta să poată fi folosite de către Biblioteca Orășenească Luduș în scopul promovării concursului și a utilizării lor la alte activități culturale ale instituției, cu respectarea dreptului de autor.
-Fotografiile trimise trebuie să fie originale, realizate de concurenți. Biblioteca Orășenească Luduș nu își asumă răspunderea pentru nici o fotografie însușită în mod ilegal de către concurenți. Concurentul este unic responsabil pentru orice consecințe directe sau indirecte ce pot apărea ca urmare a participării cu fotografii la acest concurs.
-Imaginile care nu respectă prevederile din regulament vor fi excluse din concurs.
Trimiterea imaginilor și finalizarea înscrierii
-Imaginile vor fi trimise în format digital pe adresa bo.ludus@yahoo.com sau bibliotecaludus@yahoo.com. Acestea vor fi postate pe blogul foto-ludus.blogspot.com pentru a fi vizualizate de toți cei interesați.
-La primirea informațiilor de înscriere și a imaginilor Biblioteca Orășenească va confirma primirea materialului prin trimiterea unui email de confirmare.
Toate fotografiile vor avea atașat un comentariu al autorului care să conțină numele imaginii și o scurtă descriere. Pentru a fi acceptate în concurs, fotografiile trebuie să nu mai fi fost publicate niciodată.
-Alături de fotografie va trebui să trimiteți un fișier text care să conțină următoarele informații: nume, prenume, adresa actuală, numărul de telefon, adresa de e-mail. Numele declarat la înscrierea în concurs trebuie să fie același cu cel din actul de identitate.
-Biblioteca Orășenească va considera în mod automat că trimiterea unei fotografii și datelor în format text reprezintă participarea concurentului la concurs și că acesta este de acord cu regulamentul concursului.
Juriul și condițiile de jurizare
Membrii juriului vor fi anunțați după terminarea perioadei de înscriere în concurs.
Deciziile juriului sunt irevocabile și nu trebuie justificate. Lucrările înscrise în concurs sunt apreciate după criteriile: creativitate, originalitate, idee, calitate tehnică, estetica imaginii.
Vă dorim mult succes!
Etichete:
biblioteca,
concurs,
fotografie,
ludus
Abonați-vă la:
Postări (Atom)