miercuri, 1 septembrie 2010

Poezii din volumul ”Sentimente”



În fotografie este Cristian Sincovici, directorul Editurii Mega din Cluj-Napoca.

Cea de-a treia ediție a concursului Primăveri ludușene a fost dedicat lui Antonio, Raoul și Robert Kerestesi, plecați prea repede dintre noi.
Prima parte a volumului ”Sentimente” conține ultimele poezii ale lui Robert, iar grafica este realizată de Raoul.

Sentimente

Culorile toamnei s-au dus pe aripi de vânt
Lumini perisabile în freamătul genunchilor pe plajă,
Exotice gutui pângărite pe tăvi adânci
Cu inocențe albe de falnici hulubi.

Culorile toamnei s-au dus pe aripi de vânt
Precum hiene râzând de tinerețea noastră
Lăsând în urmă salturi de spaime efemere și vis
Muzică a câmpiilor adormite pe sânii rotunzi.

Fulgere aleargă cu venele tăiate-n grabă
Irezistibile porniri spre cetatea nopții calde,
Culorile toamnei s-au dus pe aripi de vânt
Și viața e scara pe care în vie o uiți...

Robert Kerestesi


Elena Kerestesi, mama celor trei băieți talentați și dispăruți dintre noi

Partea a doua a volumului conține poeziile tinerilor ludușeni.




În noapte...

Pustiu...
Doar ochii de pisică se văd în noapte,
Târziu...
În depărtare, jalnic, aud sunete deșarte.

Sunt stele...
Încercuind luna, falnică, măreață.
Sunt ale mele...
Presar cu dulce-n gând, pofta de viață.

E luna...
A nopții, târzie crăiasă
E regina...
Pe harta nopții mănoasă.

Un pas...
Și-apoi tot amarnic tropotul,
Un glas...
Și-apoi îndulcind tot corul.

O oră...
În noaptea târzie,
O soră...

Oana Sicobean
cls. a VI-a, Gheja




Aici

Aici sunt mulți ce vor să pară
Zdrobiți de-o viață chinuită
La fel ca un foc care se-avântă,
Dar uită să se-aprindă.

Sunt mulți ce n-au nimic de spus,
Dar ei vorbesc întruna
La fel ca soarele apus,
Ce fuge când apare luna!

Aici mulți au mândria lor,
Uneori chiar prea mare...
Vorbe negândite apar,
Apoi se pierd în zare...

Andrei Dorin Brudan
cls. a IX-a, Luduș