”...Desigur, simpla lecturare a poeziilor și eseurilor cuprinse în acest inedit volum, îl va purta pe cititor prin labirintul unor creații literare diverse: încântătoare, prin frumusețea și naivitatea limbajului folosit, surprinzătoare, prin intensitatea ideilor și sentimentelor comunicate sub forma unor discursuri literare performante. Naive sau pline de haz, profunde sau mustind de romantism și de idealuri luminoase, rod al unor sentimente de exaltare sau de profundă întristare, creațiile literare adunate în antologia de față stau sub semnul unui nou început. Un început literar ridicat la umbra unor vlăstare de talent, abia înmugurite, care, cine știe..., vor crește peste așteptări și vor prelua conduita literară specifică marilor genii creatoare.”
Liliana Moldovan
Premiul I, secțiunea Poezie 5-6
Doar trei flori
A ieşit ieri în grădină
Pe un strat, câte-o tulpină.
Azi, am fost şi am văzut:
Două frunze i-au crescut.
Mai pe seară voi vedea
Ghiocelu-n toată firea.
Mâine, când mă voi uita,
Voi vedea şi o lalea,
Cu un bulb drept rădăcină,
Cu un pai ca şi tulpină;
Şi-un pahar drept floricea
Două frunze lângă ea.
Trandafirul, nelipsit
Sigur va ieşi grăbit.
Pare el mai măricel,
Da-i firav şi tinerel.
Are frunze verde-nchis
Şi petale roz-deschis.
Şi aşa natura toată
A-nviat pe loc şi-ndată
Fluturaşii au ieşit,
Câmpiile au înverzit,
Trei flori mândre s-au ivit
Totul e întinerit.
Anca Ioana Moga Cls. a VI-a Grup Școlar ”Samuil Micu” Sărmaşu
Premiul I, secțiunea Poezie 7-8
Destine
Culori pastelate, vieţi amestecate,
Destine diverse, viaţă de poveste.
Suflete-n mişcare, pline de savoare,
Suflete ce speră şi fac atmosferă.
Nuanţe, arome, parfumuri o mie,
Secrete, mistere şi vise ce mie
Îmi par trecătoare, îmi par efemere,
Sunt clipe cuprinse de vrajă şi miere.
Tu stai şi priveşte, ascultă aici,
Nicicând viaţa nu va fi vrajă,
Nicicând un destin nu va fi zidit,
Căci tu eşti al lui, el e al tău - sunteţi o viaţă.
Am citit cu atenție comentariile postate după afișarea rezultatelor de la concursul de creație Primăveri ludușene. Deși inițial mi-am propus să nu răspund, azi m-am hotărât să o fac. Precizez încă odată că lucrările au fost corectate de câte 3 profesori. Eu am făcut mediile și sincer m-a durut când mi s-a pus la îndoială onestitatea. Am fost un om corect și voi rămâne și în continuare. Dar trebuie să știți că orice concurs are învingători, dar și învinși. Important e să știm să și pierdem. Nu pot comenta notele domnilor profesori. Tot ce pot spune că a nota o lucrare literară este destul de greu. La unii ne place ceva, la alții altceva. Oricum le mulțumesc și pe această cale profesorilor care au corectat și notat lucrările din concurs. Iar ”cârcotașilor” le doresc să încerce să organizeze ei un astfel de concurs, să muncească cât am muncit eu și după aceea putem vorbi. Adela Cazacu, responsabila bibliotecii
Grafica realizată de Patricia Țandrău, clasa a 10-a, Grup Școlar Industrial Luduș PREMII SPECIALE
Premiul de excelență al Bibliotecii Județene Mureș: Sorina Puiac - Luduș
Premiul de debut: Ștefania Pârlea - Sighișoara
PREMIILE CONCURSULUI
Poezie V-VI:
I Moga Anca Ioana - Sărmașu II Coman Mălina Gabriela - Gheja III Cezar Oana - Sighișoara IV Banea Diana - Ațintiș
Poezie VII-VIII
I Oaneș Roxana Sandra - Luduș II Olariu Betina - Sighișoara II Anca Sebastian Dumitru - Tăureni III Milășan Ioana - Luduș IV Burje Raluca - Sighișoara IV Fekete Timea - Luduș IV Ghidiu Dragoș - Sighișoara
Poezie liceu
I Puiac Sorina - Luduș II Sicobean Oana Anca - Luduș III Milășan Adriana - Alba Iulia IV Moldovan Petru - Luduș IV Olaru Paula Georgiana - Luduș
Eseu gimnaziu
I Ulmann Laura Cristina - Gheja II Coman Mălina Gabriela - Gheja II Precup Rafaela - Luduș III Coman Ioana - Luduș IV Rus Sergiu Daniel - Reghin
Eseu liceu
I Filip Loredana - Sighișoara II Puiac Sorina - Luduș III Dascălu Beniamin Florin - Sărmașu IV Barmou Asmaa Carla - Târnăveni IV Sicobean Oana Anca - Luduș
În anul 1949 ia ființă Biblioteca Comunală sub denumirea Biblioteca Căminului Cultural „Nicolae Bălcescu”, care a funcționat în aceeași clădire cu Căminul Cultural până în anul 1953. Între anii 1951-1968 devine Bibliotecă Raională, iar din 1968 Bibliotecă Orășenească.
Din 1961, biblioteca își desfășoară activitatea într-o clădire din centrul vechi al orașului, iar din 1997, datorită degradării clădirii, biblioteca a fost mutată în actualul sediu pe Bdul. 1 Decembrie 1918 nr. 19.
Prin structura colecțiilor, biblioteca noastră are un caracter enciclopedic, ea adresându-se tuturor categoriilor sociale pentru informare, documentare, studiu și lectură. De-a lungul anilor, ea a acumulat o colecție de publicații valoroasă, oglindită în cele peste 60 000 de cărți, în limba română și în limbi străine.
În limita posibilităților, anual achiziționează titluri noi și înscrie peste 1400 de cititori (numărul de locuitori al ora]ului este de aproximativ
19 000), difuzează peste 24 000 de volume și înregistrează o frecvență anuală de peste 20 000 de cititori.
În prezent, biblioteca funcționează cu următoarele secții:
- Secție pentru completarea colecțiilor
- Secția de împrumut pentru adulți
- Secția de împrumut pentru copii până la 14 ani (cu acces liber la raft).
Prezentându-se astăzi ca o adevărată oază de cultură, în Biblioteca Orășenească Luduș se desfășoară activități culturale complexe, menite să îmbie cititorii a se opri și sorbi, fie și numai câteva picături din izvorul nesecat al cunoașterii.